Papa Francisc, comentariu dur despre căsătorie și divorț

Papa Francisc, comentariu dur despre căsătorie și divorț
Publicat: 05/10/2015, 14:07

Papa a comentat Evanghelia, pe un ton grav și preocupat, în fața unei numeroase asistențe din biserica Sfântul Petru, în deschiderea sinodului care va dura până în 25 octombrie: „Iisus, răspunzând la întrebarea retorică ce i-a fost pusă — probabil drept capcană, pentru a-l face imediat antipatic mulțimii care îl urma și care practica divorțul ca realitate bine înrădăcinată și intangibilă — a spus într-un mod sincer și neașteptat că trebuie să mergem la originea creației, care ne învață că Dumnezeu unește inimile a două persoane care se iubesc și le strânge în unitate și indisolubilitate…Iisus restabilește astfel ordinea originară”, a spus Papa, potrivit roma.corriere.it.

Fără să menționeze persoanele aflate în situație „nereglementată” în ochii Bisericii (persoane divorțate, homosexuale sau care trăiesc în uniune liberă), Papa Francisc a amintit obligația milostivirii, criticând „o Biserică cu porțile închise care, în loc să fie o punte, devine o barieră”. Biserica, a adăugat Papa, nu trebuie „să arate cu degetul pentru a-i judeca pe ceilalți, ci să simtă nevoia să caute și să îngrijească cuplurile rănite cu mirul primirii și al milostivirii”.

Suveranul Pontif a denunțat „singurătatea”, menționând „persoanele vârstnice, abandonate chiar de propriii lor copii, văduvii și văduvele, bărbații și femeile despărțiți de soții sau soți, numeroasele victime tinere ale culturii consumului”.

Astăzi, a continuat Papa, „trăiți paradoxul unei lumi globalizate în care vedem atât de multe case de lux și clădiri înalte, dar din ce în ce mai puțin căldura casei și a familiei.” O lume „cu proiecte ambițioase, dar puțin timp pentru a trăi ceea ce s-a realizat, multe mijloace sofisticate de divertisment, dar mult mai mult un gol adânc în inimă, multe plăceri, dar puțină dragoste, atât de multă libertatea, dar atât de puțină autonomie. Cei care se simt singuri sunt tot mai mulți, la fel cum sunt cei care se închid în egoism, melancolie, violență distrugătoare, în sclavia plăcerii și a banului atotputernic”, a adăugat Suveranul Pontif. „Familia este „icoana” acestei singurătați: Tot mai puțină seriozitate în a duce mai departe dragostea stabilă și fructuoasă, la bine și la rău, în sănătate, dar în boală, la bogăție, dar și la sărăcie. Dragostea de durată, loială, conștiincioasă, stabilă, fertilă este din ce în ce batjocorită.

„Cele mai avansate societăți sunt tocmai cele cu cea mai scăzută rată a natalității și cel mai ridicat nivel de avorturi, divorțuri, sinucideri și poluare socială și de mediu”.

Îndemnul Evangheliei care spune ca omul „să nu despartă cea ce Dumnezeu a unit „este un îndemn adresat credincioșilor să depășească toate formele de individualism, care ascund un egoism meschin și frică de a adera la sensul autentic al cuplului și al sexualității în proiectul lui Dumnezeu. Pentru Dumnezeu „căsătoria nu este o utopie adolescentină, ci un vis fără de care omul este destinat singurătății! De fapt, teama de a se alătura acestui proiect paralizează inima omului. Aici se află problema: „În mod ironic omul de azi – care de multe ori ridiculizează acest proiect – rămâne atras și fascinat de dragostea adevărată, solidă, rodnică, de iubirea fidelă și perpetuă. Îl vedem îndreptându-se spre iubirile temporare, dar visează la dragostea adevărată. El caută plăcerile trupești, dar își dorește devotament total.”

– See more at: http://stiri.tvr.ro/papa–casatoria-nu-este-o-utopie-adolescentina–ci-un-vis-fara-de-care-omul-e-destinat-singuratatii_65946.html#sthash.v2H7hpjq.dpuf

Papa a comentat Evanghelia, pe un ton grav și preocupat, în fața unei numeroase asistențe din biserica Sfântul Petru, în deschiderea sinodului care va dura până în 25 octombrie: „Iisus, răspunzând la întrebarea retorică ce i-a fost pusă — probabil drept capcană, pentru a-l face imediat antipatic mulțimii care îl urma și care practica divorțul ca realitate bine înrădăcinată și intangibilă — a spus într-un mod sincer și neașteptat că trebuie să mergem la originea creației, care ne învață că Dumnezeu unește inimile a două persoane care se iubesc și le strânge în unitate și indisolubilitate…Iisus restabilește astfel ordinea originară”, a spus Papa, potrivit roma.corriere.it, scrie Agerpres.

Fără să menționeze persoanele aflate în situație „nereglementată” în ochii Bisericii (persoane divorțate, homosexuale sau care trăiesc în uniune liberă), Papa Francisc a amintit obligația milostivirii, criticând „o Biserică cu porțile închise care, în loc să fie o punte, devine o barieră”. Biserica, a adăugat Papa, nu trebuie „să arate cu degetul pentru a-i judeca pe ceilalți, ci să simtă nevoia să caute și să îngrijească cuplurile rănite cu mirul primirii și al milostivirii”.

Suveranul Pontif a denunțat „singurătatea”, menționând „persoanele vârstnice, abandonate chiar de propriii lor copii, văduvii și văduvele, bărbații și femeile despărțiți de soții sau soți, numeroasele victime tinere ale culturii consumului”.

Astăzi, a continuat Papa, „trăiți paradoxul unei lumi globalizate în care vedem atât de multe case de lux și clădiri înalte, dar din ce în ce mai puțin căldura casei și a familiei.” O lume „cu proiecte ambițioase, dar puțin timp pentru a trăi ceea ce s-a realizat, multe mijloace sofisticate de divertisment, dar mult mai mult un gol adânc în inimă, multe plăceri, dar puțină dragoste, atât de multă libertatea, dar atât de puțină autonomie. Cei care se simt singuri sunt tot mai mulți, la fel cum sunt cei care se închid în egoism, melancolie, violență distrugătoare, în sclavia plăcerii și a banului atotputernic”, a adăugat Suveranul Pontif. „Familia este „icoana” acestei singurătați: Tot mai puțină seriozitate în a duce mai departe dragostea stabilă și fructuoasă, la bine și la rău, în sănătate, dar în boală, la bogăție, dar și la sărăcie. Dragostea de durată, loială, conștiincioasă, stabilă, fertilă este din ce în ce batjocorită.

„Cele mai avansate societăți sunt tocmai cele cu cea mai scăzută rată a natalității și cel mai ridicat nivel de avorturi, divorțuri, sinucideri și poluare socială și de mediu”.

Îndemnul Evangheliei care spune ca omul „să nu despartă cea ce Dumnezeu a unit „este un îndemn adresat credincioșilor să depășească toate formele de individualism, care ascund un egoism meschin și frică de a adera la sensul autentic al cuplului și al sexualității în proiectul lui Dumnezeu. Pentru Dumnezeu „căsătoria nu este o utopie adolescentină, ci un vis fără de care omul este destinat singurătății! De fapt, teama de a se alătura acestui proiect paralizează inima omului. Aici se află problema: „În mod ironic omul de azi – care de multe ori ridiculizează acest proiect – rămâne atras și fascinat de dragostea adevărată, solidă, rodnică, de iubirea fidelă și perpetuă. Îl vedem îndreptându-se spre iubirile temporare, dar visează la dragostea adevărată. El caută plăcerile trupești, dar își dorește devotament total.”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Cum a izbucnit cel mai scurt război din istorie. Conflictul sângeros a durat numai 38...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume